Câți polițiști cunoașteți, domnule Stelian Tănase, ca să vă permiteți să întrebați retoric, generalizând, „Câți polițiști trăiesc exclusiv din salariu? Să se anunțe că îi strîng bucuros mîna și să-l popularizez pe această pagină de fb…)”.
Chiar așa, habar nu aveți câți sunt! Sunt mulți, domnule Tănase! Sunt cei care au intrat în școala militară fără pile, care au avansat (greu, ce-i drept) fără proptele politice, care înțeleg să-și facă meseria cu pasiune și corectitudine, care mai visează, încă, să scape de lichelele politice și să facă dreptate, care-și plătesc ratele lună de lună din salariu, încercând să trăiască decent. Cei care în ciuda amenințărilor cu moartea își fac meseria, sunt cei care mai au principii morale și sunt pasionați de profesie. Dar nu-i cunoașteți, pentru că nu aceia sunt în cercul dumneavoastră de prieteni.
Toate posturile de televiziune, analiști politici, militari, avocați s-au grăbit să arunce cu piatra, reiterând cu această ocazie, cazul Caracal și doar amintind în trecere, de alte „reușite” ale poliției. Primii de dragul audienței, ceilalți, probabil, al notorietății. Au disecat pe ore, minute, secunde, când și unde s-a acționat. Uitând că „la cald” situația este alta. Indiscutabil, au fost greșeli, erori și au murit oameni… Însă, ca de fiecare dată, acarul Păun este vinovatul de serviciu. În astfel de situații, ies la iveală problemele cu care se confruntă un sistem. Gunoiul care este băgat sub preș, de către cei în măsură să rezolve problemele (cei din eșalonul superior al Ministerului Afacerilor Interne și de politicieni) alături de promisiunile din campania electorală. Un sistem în care în mod sistematic se dă cu piatra și se aruncă cu lături, iar angajații lui sunt puși la zid și supuși oprobiului public. De ce s-a ajuns aici?
Pentru că polițiștii au fost lăsați fără legi care să-i apere, fără proceduri clare, care să dea dreptul, în cazul de față trupelor SAS să acționeze, fără ordinul procurorului sau al negociatorului, fără a fi timorați că după eveniment vor fi audiați, fluturându-li-se prin față Codul Penal de către procurori. Ar mai fi nevoie și de șefi care cunosc lecția asumării răspunderii.
Pentru că polițiștii au fost lăsați fără dotare, având echipamente vechi, ce uneori le pun mai degrabă, viața în pericol. Acum a lipsit acea pușcă semiautomată cu lunetă care ar fi anihilat agresorul. Polițiștii din cadrul structurilor de intervenție SAS nu au în fișa postului alpinism, în dotare materiale pentru alpinism.
Dacă în alte situații „merge și așa” aici nu s-a putut. Dar pentru acest lucru era nevoie de lunetist, polițist din trupele speciale antrenat pentru astfel de situații. Poate și de un alpinist, care să coboare pe coardă, în rapel, până la punctul în care putea să acționeze. Nici posturile nu mai există în schema de personal!!! Pentru a se face economie la bugetul de stat.
Pentru că polițiștii nu sunt pregătiți pentru acționa …. . Și antrenamentele, au fost reduse, ca frecvență, tot pentru economie (la muniție, lipsă poligoane de tragere…). Mai nou sunt folosiți ca „rezerve de intervenție anticovid” – creșterea vizibilității poliției pe străzi.
Tindem să credem că, de fapt nu se dorește o poliție performantă, cu oameni bine pregătiți și dotați corespunzător, responsabili și determinați, care nu ar mai face „jocurile” politicienilor.
Uitândune peste legile care face referire la lipsirea de libertate în mod illegal, observăm ce atribuții au instituțiile publice după cum urmeză;
În aplicarea prevederilor din Anexa 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, conducerea Poliției Române a dispus anularea concursului organizat, în sistem centralizat, de Inspectoratul General al Poliției Române pentru ocuparea a 11 posturi vacante de ofițer de poliție, specialitatea acțiuni speciale, existente în … Citește mai mult
Acest website folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Dând click pe “Accept”, vă oferiți acordul pentru utilizarea acestora.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Cookie-urile funcționale ajută la realizarea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de socializare, colectarea de feedback și alte caracteristici ale unor terțe părți.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la oferirea unei experiențe mai bune utilizatorilor pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt utilizate pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valori, numărul de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile publicitare sunt utilizate pentru a oferi vizitatorilor reclame și campanii de marketing relevante. Aceste cookie-uri urmăresc vizitatorii de pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.