SUSȚINEM APLICAREA LEGII ȘI NU MAJORĂRI SALARIALE
Astazi 31.01.2022 între orele 10.00 – 10.45, a avut loc o întâlnire între Reprezentanții angajaților din poliție, penitenciare și militarilor rezerviști și domnul Presedinte al Senatului României domnul Florin CÎȚU, din partea Sindicatului National UNIPOL a participat și a luat cuvântul domnul Vicepresedinte Mihai Valeriu.
Florin CÎȚU, președintele PNL, va susține în coaliția de guvernare revendicările angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, cu condiția sa nu se depășească deficitul bugetar planificat
Florin CÎȚU promite angajaților din poliție, penitenciare și armată sprijin în cadrul coaliției de guvernare, însă soluția tehnică pentru deblocarea salariilor și pensiilor rămâne la ministrul Finanțelor, Adrian CÂCIU.
Președinții celor 15 organizații sindicale din poliție, penitenciare și ale militarilor rezerviști, i-au solicitat președintelui PNL, Florin CÎȚU, că, în contextul geopolitic actual, este important ca întreaga clasă politică să-și îndrepte atenția spre angajații din poliție, penitenciare și structurile militare ale statului. Iminența unui conflict armat la granițele tării a arătat clasei politice că, în anul 2022, România are nevoie de sprijinul celor aproximativ 300.000 de angajați din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, plătiți la nivelul anului 2009.
În data de 31.01.2022, la Senatul României, Președintele PNL, Florin CÎȚU, a transmis reprezentanților angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională că revendicările acestora vor fi susținute în cadrul ședinței coaliției de guvernare din data de 01.02.2022, cu condiția ca bugetul României să nu fie afectat.
Liderului Partidului Național Liberal (PNL), Florin CÎȚU, a transmis sindicatelor să soluția punerii în aplicare a revendicărilor acestora se află la Adrian CÂCIU, în sensul că ministrul Finanțelor are două posibilități:
1. să meargă în fața Comisiei Europene și să renegocieze limita deficitului bugetar al României, însă această soluție depinde de puterea de negociere a ministrului în fața forului european;
2. să identifice surse de finanțare pe plan intern.
La solicitarea sindicatelor și asociațiilor militarilor rezerviști de a se aplica legea pensiilor militare în forma ei inițială, adoptată de Parlament, președintele Senatului, Florin CÎȚU a replicat că acest subiect este complex și transmite reprezentanților celor aproximativ 150.000 de membri că Guvernul României are în plan, începând cu luna martie 2022, efectuarea unei evaluări a legilor salarizării și pensiilor, cu scopul de a modifica cele două acte normative, îndemnând partenerii de dialog social să poarte discuții cu ministrul Muncii și Solidarității Sociale.